Contact

Despre stresul oxidativ

Termenul stres oxidativ se referă la o condiție în care nivelurile de “specii reactive de oxigen şi azot, radicali liberi” (ROS/RNS) sunt semnificativ crescute şi copleșesc capacitatea de apărare antioxidantă. Starea de stres oxidativ poate fi cauzată fie de formarea crescută de ROS, fie de scăderea activității antioxidanților sau, de ambele situaţii. Stresul oxidativ este asociat cu leziuni oxidative ale proteinelor, lipidelor sau la nivelul acizilor nucleici. Acest lucru poate cauza leziuni celulare şi ale unor ţesuturi, creând condiţiile apariţiei unor boli. Un stres oxidativ moderat poate provoaca disfuncții celulare, în timp ce stresul oxidativ mare, cauzează, de obicei, moartea celulelor. În anumite circumstanțe, se pot observa creșteri tranzitorii mici în nivelurile ROS/RNS, ca un mecanism de semnalizare, care conduce la răspunsuri celulare fiziologice (1,2). Stresul oxidativ joacă un rol determinant în anumite afecţiuni cronice prin mecanismul de susţinere a formării continue a radicalilor liberi la un nivel crescut şi prin activarea reacţiilor inflamatorii celulare.

Despre stresul oxidativ

Stresul oxidativ și inflamația celulară sunt două procese intim legate. De foarte multe ori în literatura de specialitate a fost folosit termenul combinat, de stres oxidativ şi inflamator, pentru a descrie setările în care atât stresul oxidativ, cât și inflamația, scăpată de sub controlul fiziologic, contribuie la evoluţia nefavorabilă a unei boli.

Efectele biologice ale speciilor reactive de oxigen şi azot (ROS/RNS), cele benefice (de semnalizare celulară sau uneori chiar de activitate antimicrobiană) şi cele dăunătoare depind de mulţi factori. Printre cei mai importanţi sunt concentraţia, durata expunerii şi tipul de celule/tesut expuse. Rolul cauzal sau de întretinere a speciilor reactive în evoluţia unor boli determină recomandarea consumului de antioxidanţi (de ex. Vitamina C în doze mari) pentru a diminua leziunile tisulare şi pentru a proteja organismul impotriva apariţie sau evoluţiei unor afecţiuni.

Despre imunitate

Cea mai de seamă, printre multele funcţii ale vitaminei C, este rolul major pe care îl joacă în sistemul imunitar.

Potrivit numărului tot mai mare de dovezi, ea ajută la creşterea rezistenţei organismului faţă de o serie întreagă de boli, inclusiv infecţiile. Studii făcute atât pe animale, cât şi pe oameni, au arătat că utilizarea vitaminei C stimulează producţia de limfocite, o componentă importantă a sistemului nostru imunitar. Acidul ascorbic pare sa fie de asemenea necesar glandei timus (una dintre glandele majore implicate în imunitate) şi măreşte mobilitatea fagocitelor, tipul de celule care „mănâncă bacteriile şi virusurile”.

Deoarece nivelurile vitaminei C în sânge şi în ţesuturi descresc o dată cu vârsta, nu este deloc surprinzător ca anumiţi subiecţi, mai în vârstă, care primesc suplimente de vitamina C, dovedesc o îmbunătăţire a imunităţii. Multe studii de laborator au indicat că vitamina C dezactivează o varietate de virusuri şi bacterii în condiţii de laborator.

Despre imunitate

Puterea vitaminei C de relansare a capacităţii sistemului nostru imunitar si de combatere a infecţiilor virale şi bacteriene, are implicaţii în bolile cardiovasculare şi în cancerul gastric, riscul pentru amândouă părând a creşte prin infecţiile bacteriene.

Suplimentarea cu vitamina C poate scurta durata bolii, poate micşora intensitatea simptomelor pentru infecţiile căilor respiratorii şi acest lucru are ca rezultat mai puţine zile de convalescentă în toate tipurile de boli acute. Administrarea de vitamina C le poate da o formă mai puţin gravă. Vitamina C a fost de asemenea folosită pentru a reduce simptomele de astm şi alergii, în special în cazul rinitelor alergice de sezon.

Formular de contact